Coorporație descentralizată între Belgia și România

Nu există o definiție universal acceptată a cooperării descentralizate. Jangu Le Carpentier, fostul vicepreședinte al Organizației Orașelor Unite, sublinia în 1994: „Ceea ce este important astăzi este conștientizarea faptului că cooperarea descentralizată este un concept care are un impact semnificativ. … Este un concept care este încă puțin vag. (…) Dacă încercăm să o definim mai precis, ne asumăm un risc: fie o definim într-un mod atât de general încât devine un labirint de contradicții, fie o definim într-un mod atât de restrictiv încât toată lumea este complet pierdută.

Cu toate acestea, o caracteristică comună a multor forme de cooperare descentralizată este implicarea actorilor nestatali în dezvoltarea și furnizarea de servicii. În ianuarie 2000, Philip Lowe, de la Comisia Europeană, a elaborat un ghid operațional privind cooperarea descentralizată, descriind acest concept în primul rând ca un mod diferit de lucru care plasează toate tipurile de actori în centrul procesului de cooperare și îi implică pe aceștia pe tot parcursul ciclului de activități, definind rolurile și responsabilitățile fiecărei părți în conformitate cu principiul subsidiarității. Un studiu al PNUD din 2001 definește cooperarea descentralizată ca fiind „un parteneriat pe termen lung între comunitățile din diferite orașe sau municipalități și ca un mecanism de stabilire a unui nou mod de parteneriat, axat pe relații directe între zonele regionale, spre deosebire de modelul care favorizează cooperarea bilaterală la nivel național”. Un comitet pentru cooperare descentralizată al organizației „United Cities and Local Governments” (UCLG), care s-a reunit la Washington la 10 februarie 2006, a definit cooperarea descentralizată ca fiind „un parteneriat puternic între comunitățile locale străine” [cu scopul de] „a promova prosperitatea reciprocă și de a consolida dezvoltarea și guvernanța locală”. UN-Habitat vede cooperarea descentralizată ca pe un proces „prin care orașele (precum și alte instituții) colaborează pentru a-și defini problemele și a dezvolta soluții adecvate pe baza experienței comune a unor grupuri similare”. Cooperarea descentralizată este cunoscută sub mai multe denumiri, cum ar fi înfrățire, cooperare între orașe, înfrățire între orașe și înfrățire. Mai recent, un nou concept, cooperarea internațională municipală (MIC), s-a alăturat literaturii privind cooperarea descentralizată, deschizând posibilitatea de a oferi asistență tehnică și financiară pe termen lung guvernelor municipale într-un spirit de parteneriat și interes comun global.

Principiul de bază este acela că o cooperare și un schimb mai strâns între municipalitățile din România și Belgia pot duce la soluții creative și eficiente pentru problemele de dezvoltare locală. MIC cuprinde, de asemenea, crearea de rețele și cooperarea între asociațiile de autorități locale și regionale din România și Belgia. După cum s-a menționat anterior, există multe definiții ale cooperării descentralizate, uneori destul de contradictorii între ele, și niciuna dintre aceste definiții nu poate fi considerată dominantă. În cadrul acestui document de evaluare, având în vedere obiectivul general al forumurilor de cooperare descentralizată Belgia-România, cooperarea descentralizată este definită ca fiind orice proiect, inițiativă sau parteneriat între cel puțin o autoritate subnațională belgiană și o autoritate subnațională română.

Istorie

Primele legături au fost create în Europa în urma celui de-al Doilea Război Mondial. Cooperarea între comunități, sau „înfrățirea”, așa cum era numită, a fost văzută de liderii locali în primul rând ca un mijloc de a construi punți de înțelegere și încredere între popoarele unor națiuni care se aflau în război. Scopul înfrățirii a fost acela de a promova schimburile sociale și culturale între oficialitățile municipale, școli și grupuri comunitare.

Înfrățirea dintre orașul belgian și cel românesc are o altă origine. După ce a fost ales secretar general al Partidului Comunist Român în 1965 și și-a consolidat puterea devenind președinte al Consiliului de Stat, dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu a planificat o distrugere pe scară largă a satelor și comunelor din România. Această sistematizare comunistă a pus capăt unei relații respectuoase cu mediul rural și a constituit cea mai mare distrugere pe timp de pace din Europa. La sfârșitul anilor ’80, odată cu creșterea protestelor interne și externe, a fost creată organizația Adoption Villages Romania, pentru a proteja distrugerea comunităților rurale din România. În 1988, ideea de a adopta un sat românesc în pericol a fost un protest unilateral împotriva regimului Ceaușescu.

La sfârșitul anului 1989 – începutul anului 1990, această acțiune a devenit o acțiune umanitară. La scurt timp după primele convoaie, a devenit evidentă necesitatea unei cooperări structurale. Acordurile bilaterale au condus la proiecte și acțiuni susținute de guvern. În jurul anului 2000, a apărut o nouă nevoie: cum să trecem de la proiecte finanțate din exterior la proiecte conduse de comunitate. Dezvoltarea proiectelor ascendente și interne a devenit tema centrală a ultimilor 10-15 ani. Colaborarea se schimbă ușor de la o abordare bazată pe probleme la o dezvoltare comunitară bazată pe active.

Organizații fondatoare

logo ADR
logo TON
logo OVR
logo Embassy RinB

ADR Vlaanderen

The Open Network

Operation Villages Roumains

Embassy of Romania in Belgium

Embassy of Belgium in Romania